Autor: Claudia Bota

Conuri de lumină

Spații imense se reduc la un singur punct,
de pe muntele dreptății.
Prin adâncirea cea mai dinafară
de la limita imensității vieții,
Nu văd răutatea care să atingă
gândurile tale siderale,
Prin gurile lupilor ce privesc la Luna Plină,
în frici viscerale,
Perpetuum determinate de cauzalitați
într-un spațiu gravitațional
Rup pământul de tot ce e mai banal.
Conuri de lumină într-un unghi
de umbră plină,
Umbră deasă care nu mă lasă
ca s-ajung acasă.
Atârnând speranțe pline
de înțeles și de iubire,
Pier comorile din mine
printre cuiburi de suspine,
Plâng și nu mi-e bine,
fiindcă nu ești lângă mine,
Aprig dor de tine mă sugrumă-n
noaptea lină
Și sărut și lacrima din mine,
când iubirea s-a pierdut.