Irina Lucia Mihalca – Versuri

Irina Lucia Mihalca
 
 
Un popas în eternitate
 
Ascultă cântecul păsării în zbor, ascultă…
Vântul departe îi poartă trilurile,
redându-le clipei
intens trăite cât veșnicia.
Certitudine.
Claritate.
Născute din cântecul ciocârliei,
petale de tăcere
plutesc pe râul de cuvinte.
Metaforă penetrantă, o expirație divină coboară,
odihnindu-se în adâncuri,
pentru că, vezi tu,
orizontul profită de memorie,
păstrându-ți, în palme, șuvoiul de vise.
În liniștea nopții,
sub această paletă de lumini,
ca un flux inversat,
timpul ți-a aruncat o ancoră în vis.
Deschidere delicată, respirația ta,
contopită cu blândețea din aer, abia perceptibilă,
se împrăștie pe pielea mea,
lipindu-se,
ca un ecou în inimă.
La o margine de timp totul dispare,
asemeni unei eșarfe fluturate pe un peron.
Un popas
în eternitatea fără pauză.
Sub ochii tăi, gândul se oprește într-un curcubeu,
pe un cer senin.
Zâmbetul te însoțește în toate.
Aici, pretutindeni, acum… începi viața.
 
21 mai 2017
 
 
 
Un drum în noapte
 
Ai vrea să taci, aşezat lângă inima mea.
Îmi săruţi obrajii şi-n braţe mă strângi.
Un basm sunt trăirile noastre!
Ce forme, ce mişcare, ce dinamică!
O artă delicată, măsurând spaţiul,
suspendată, parcă,
într-un racursi temerar!
Poţi să iubeşti cu toată patima,
e dragoste curată, totală,
aşa te poţi elibera,
punctul acela în care devii liber.
De teamă-ţi era frică, de nimic altceva.
Ce e teama? Nu te-ai întrebat.
Da, energia învierii la o nouă viaţă!
Zi de zi, clipă de clipă,
cineva luptă pentru viaţă.
Tu nu te temi. Nu înţelegi, doar,
forma lumii în care trăim,
dar ştii că eşti şi vei fi iubire.
Nu trebuie s-o-nţelegi, ci s-o trăieşti.
Deschide palma
şi-aruncă-ţi teama în cerul noptii!
Simţi cum s-a risipit?
Noaptea îşi are vraja ei,
odata risipită,
de lumina stelelor se umple.
E cald, vântul adie usor,
în jurul nostru,
tu vezi covor de frunze,
eu mângâierea lor,
prin freamătul lor am mers,
un sunet aparte,
în valuri infinite, se schimbă.
– Ţi-aş spune mereu te iubesc
până mi-ai astupa gura cu buzele tale,
totul vorbeşte despre tine, frumoaso!
Te-ating uşor şi fluturii-mi spun
că doar prin iubire renaştem!
– îmi spui lângă pomi.
Îţi place să-i atingi,
mereu îţi transmit altceva.
Câte poveşti nu ştiu ei?!
Fiecare are o poveste. Matroşca.
În fiecare zi, o nouă poveste
scriem în povestea noastră.
Ce e povestea?
O altă poveste de o asculţi,
un drum, o călătorie,
un zbor, un pas, un vis într-un vis.
– Am bucuria să fiu cu tine-n noapte,
iar tu să-mi fii lumină,
trăirile tale întotdeauna mă-ncântă!
Minunate sunt imaginile
şi conexiunile noastre!
Gândim în distanţe, timpi,
puncte şi spaţiile dintre ele.
În simţiri splendide ţi-am scris viaţa.
Totul ţine de noi. Suntem începutul,
cuprinsul şi sfârşitul vieţii,
imaginea copilului cu castelul de nisip.
Ai totul în tine! ţi-am spus mereu.
– Da, totul, însă trebuie descoperit!
E timpul sa ne întoarcem din noapte?
– Da, e timpul! Ce frumos drum!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s