Chiamando un soffione… – Irina Lucia Mihalca / Traduzione: Laura Merico

Poesie di Irina Lucia Mihalca
 
 
Chiamando un soffione…
 
Chimando un soffione
ritorna
in migliaia di scintille
il richiamo del vento…
 
Si dice che viviamo nel sogno
il seguito
di una non deperibile vita.
Si dice, solo si dice,
ma non possiamo saperlo.
Ritorniamo qui
da una porta segreta
che cancella i nostri ricordi.
 
Ci rimangono solo scintille frantumate
che, se chiamate alla luce del giorno
ritornano come ricordi di visioni
con dei desideri incomprensibile
con delle domande
con o senza risposta…
 
Forse nel sogno
continuiamo la nostra vita
dallo specchio
del tempo incontenibile
oppure è soltanto una pseudo-porta aperta
lasciata a noi mortali
per illuderci con l’immortalità?
 
Traduzione: Laura Merico
 
 
 
Chemând o păpădie…
 
Chemând o păpădie
se reîntoarce
în mii de scântei
la chemarea vântului.
 
Se spune că, în vis,
trăim continuarea
unei vieţi neperisabile.
Se spune, doar se spune,
încă nu putem şti.
Revenind, aici,
prin tainica uşă,
ni se şterg amintirile.
 
Ne rămân frânturi-scântei,
stingându-se
la lumina zilei.
 
Ne rămân amintiri-viziuni,
cu neînţelese doruri,
cu întrebări,
cu sau fără răspuns.
 
Oare prin vis
ne continuăm viaţa
din oglinda timpului necuprins
sau e o pseudo-poartă deschisă,
lăsată muritorilor spre iluzia nemuririi?
 
11 aprilie 2010
 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s