Touching Heaven ( Atingerea Cerului ) / Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca
 
 
Touching Heaven
 
Kneeling on his father’s shoulders, as in a light dance, in the rhythm of the footsteps, She gazed out at the great vault and the stars that lit one by one. Waited so eagerly and joyfully at this moment. Saturday night was the day when he was coming to take her home (a kindergarten with a prolonged program from Monday to Saturday, from two to six years old, opted by parents because they had no one left with when they went to service). From a distance, when she saw him, she was running speedily in his arms: – Dad, dad, how I missed you! Almost two meters tall, handsome, strong with black hair and white skin, her father lifted her up on his shoulders, crushing her at his chest, kissing her, looking at her with such love. He felt her weak, weak like a flax, a snow flake. Only her eyes glittered as if life had extracted the sap threads from them, and from there continued with it’s wires. With her small hands she gathered her tightly against his neck as if she had not let him go, then, in a moment, to get on his shoulders. Then she was the highest, then she touched the sky. A stretched sky and she, there, so close! She sang the newly learned songs, watching with amazement everything she saw from her height. All the way, she was talking, she did not stop, as if she wanted to know all about the world seen through her eyes, recovering a week of unseeing. Wandering about tall pillars and their lanterns, the buildings, the trees, the hills at the horizon, the people walking hurriedly, deep in thoughts, with their heads in the ground. With her hand, one by one, she detached a star from the sky, leaving it behind, to light the passers-by in the night. In her hands, the snowflakes were melting, and around the snow glitter, a world of stories was playing. Tired, in the sweet balance, she arrived asleep at home. She was easily taken up and put in bed. In sourdine, at the speaker, a song refrain repeats: “Stop the time, this wonderful moment…”. As a dream she felt the mother’s warmth and scent, her comforting and sweet whisper: – Sleep, baby, sleep, angels watch you! ………………………………………………………………………….. Through the eyes of his child coming down from the stars, like an angel of light – he became a flake. A rebellious heart to the great retrieval. The Key of Time! Well, this is the mystery! Over time She smiles. In the footsteps of the dream- the story, the emotion, the dream! You, I … the poem floating in (a) dream! Look with understanding everything around. In every flower, star, leaf, stone, hidden lessons! The story does not stop here! Are you listening?
 
 
 
Atingerea Cerului
 
Legănată pe umerii tatălui, ca-ntr-un dans uşor, în ritmul paşilor, privea cu ochii mari bolta cerească şi stelele care se aprindeau rând pe rând. Aştepta cu atâta nerăbdare şi bucurie clipa asta. Sâmbătă seara era ziua când urma să vină s-o ia de la cămin (o formă de grădiniţă cu program prelungit, de luni până sâmbătă, de la doi la şase ani, optată de părinţi pentru că nu aveau cu cine-o lăsa atunci când mergeau la serviciu). De la distanţă, când îl zărea, cu viteză alerga în braţele lui: – Tati, tati, ce dor mi-a fost de tine! Înalt de aproape doi metri, frumos, puternic, cu părul negru şi pielea albă, tatăl o ridica pe umeri, după ce-o-mbraţisa la pieptul lui, sărutând-o, privind-o cu atâta iubire. O simţea firavă, slăbuţă ca un fuior, un fulg. Doar ochii îi sclipeau de parcă de acolo viaţa-şi trăgea seva, de acolo-şi continua firele. Cu mânuţele ei îl strângea tare-tare de gât de parcă nu i-ar mai fi dat drumul, ca, apoi, într-o clipă, să ajungă pe umerii lui. Atunci era cea mai înaltă, atunci atingea cerul. Un cer întins şi ea, acolo, atât de aproape! Cânta cântecele noi învăţate, privind tot se vedea de la înălţimea ei. Tot drumul vorbea, nu se mai oprea, de parcă ar fi vrut să afle tot de lumea zărită prin ochii ei, recuperând nevederea de-o săptămână. O mirau stâlpii înalţi, postaţi din loc în loc şi felinarele lor, clădirile, copacii, dealurile din zare, oamenii care treceau grăbiţi, adânciţi în gânduri, cu capu-n pământ parcă. Cu mâna, una câte una, desprindea câte o stea de pe cer, lăsând-o în urmă, spre-a le lumina trecătorilor drumul în noapte. În palme, fulgii mari de nea se topeau, iar în jur feeria zăpezii reda o lume din poveşti. Obosită, în dulcele balans, ajungea adormită acasă. Era uşor luată şi aşezată-n pat. În surdină, la difuzor, un cântec repeta refrenul: “opriti timpul, clipă noastră minunată…”. Ca prin vis simţea căldura şi parfumul mamei, mângâierea şi şoapta ei dulce: – Dormi, puiule, dormi, îngerii să te vegheze! …………………………………………………………………………………………. Prin ochii copilului, fulg în devenire. Coborâtor din stele, îngerul luminii – copilul! O inimă rebelă spre marea regăsire. Cheia timpului Ei, acesta-i misterul! De dincolo de timp zâmbeşte Ea. Pe urmele visului- povestea, emoţia, visul! Tu, eu… poem plutind în(tr-un) vis! Priveşte cu înţelegere totul în jur. În fiecare floare, stea, frunză, piatră, ascunse lecţii! Povestea nu se opreşte aici! Asculţi?
 
28 december 2014
 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s