Povestea nu se opreşte aici / Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca

 

Povestea nu se opreşte aici

Fermecătoare atingere, ai rămas în cântecul meu,
uluitoare şi caldă poveste dintr-o lună mai.

Cel mai profund poem nu a fost încă scris,
stiloul tău e plin, dar într-un fel
nu poţi elibera cerneala,
e într-o picătură de rouă, în timp ce,
ferită de uitare şi de timp,
în piept îţi simţi fiorii, încet cobori privirea,
trecând de părul despletit, de frunte
şi de pleoape,
de ochii aprinşi ca două stele,
de rodiile buzelor şi gâtul arcuit.
Traseul tainic dezvăluit te înalţă,
te prăbuşeşte – zăpadă şi foc ceresc -,
simţi că odată doborât devii
din nou puternic,
îmbrăţişări şi dezmierdări trezesc
şi aprind noi simţuri,
îmbătătoare forme ne înveşmântă
spre ţărmuri, spre poieni tăcute
şi munţi ce duc în cer,
spre solitare văi şi graţioase culmi.

Să rupem tăcerea nopţii! O, glas eliberat!
O, dulce moarte ce înfloreşti în viaţă!
Suspinul durerii te-apasă, respiri adânc,
o iarnă arde-n flăcări,
totul trece de noi, e ultima noapte
şi cel din ultim ceas,
umbre întemniţate vor dispărea
aşa cum toate îşi au sfârşit,
din ceaţa unor vremuri demult apuse
va răsări miracolul luminii
în care, acum, te mistui.
Asculţi cum inima îmi bate
ca o explozie solară?
În sfere nepătrunse eşti aruncat,
mâini, inimi, izvor de sânge,
misterul ţi se pare o carte deschisă,
un drum văzut în noaptea lumii
în care divinul Soare ne intră-n carne,
dând viaţă şi mişcare.

Dacă lumea este atât de frumoasă
de ce nu o privim cu ochii ei?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s