Tot ce-ţi poţi imagina este real.
E o vreme să te îndrăgosteşti.
Lacrimi, dureri şi tu,
ca un copac în noiembrie,
galben-roşu şi trist.
Nici clipele nu mai cred că exişti.
Între pietrele măcinate de timp,
în curgerea
cuvintelor necântate
e liniştea din cartea ei ascunsă.

Iubirea şi focul nu se pot ascunde,
iar tot jocul lor
iau calea stelelor.
Călătorind, visăm
şi trăim o iubire interstelară
în care inimile vibrează la unison.

Litera aceasta îţi spune despre
dragostea ta adevărată,
nedecuplabilă,
chiar şi-n timpul furtunilor solare,
căci ea iubeşte totul la tine,
de la zâmbetul tău poznaş
la firea ta încrezătoare.
Ziua de ieri o regăseşti
pe ghemul
din fir de aur al iubirii,
acolo unde sunt toate înşirate.
– E prea devreme să devin o stea,
deschide-ţi poarta, Fericire!
Şi lasă-mă în lumea ta!

Mergea desculţă prin păduri,
boabe de rouă culegea
ca setea să-şi adape.
Zâmbetul ei
îţi capturează inima,
un zâmbet fără de margini
şi răsăritul în priviri.
Ochii ei, negre diamante,
abisul plin de focul iubirii!
Cerul oglindit în ochii ei frumoşi,
n-a cunoscut stele căzătoare.

Ai decupat poarta care te înconjura
şi totul se varsă
în tine pentru ea.
– Inima mea ţi-e dăruită, copilă
cu suflet hăruit, fără de prihană,
pur precum izbucnirea
cea albă
din omăt a ghioceilor
spre lumină şi căldură soarelui!
Sunt strivit de dorul nebun de tine,
eşti o minune de suflet,
de iubire, de lumină,
tu eşti via mea, tu eşti
ceea ce izvorăşte, viaţa mea de acum!

Ultimă, speranţa suspină.
Iubirea prin
îmbrăţişarea inimilor
va fi binecuvântarea finală!

5 martie 2017