Fereastră spre noua lume / Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca

 

Fereastră spre noua lume

Sunetul pianului răsună
în jurul meu,
îl simt aproape, amplu,
puternic şi delicat,
mă cheamă, m-aşteaptă,
intrările
şi ieşirile respiră
prin fiecare notă suplă,
prin alungiri,
ecouri, reverberaţii.
Cufundă lumea-n tăcere.
Alunec şi rămân cu el,
e parte din mine
în notele ce se leagănă
să m-adoarmă.
Niciun sunet în plus.

Trezită într-o mare de alb,
privesc în jur,
perdeaua flutură
la ferestrele larg deschise.
Lumina împânzeşte
toată camera lungă
şi trandafirii
albi, surâzători,
par să se bucure de ea.

Lângă vaza cu flori
este o cheie,
nu ştiu la ce foloseşte.
Merg mai departe.

Undeva, retras,
dar nu lipsit de lumină,
pe o măsuţă este un carnet
cu coperţi aurii.
Îl deschid,
nu înţeleg niciun cuvânt,
doar nişte semne frumos pictate.
Lângă carnet, o pană de scris.

În faţa ferestrei stau desculţă,
într-o cămaşă albă,
subţire şi largă,
uşor transparentă,
legănată de adierea brizei,
şuviţele rebele ce-mi cad
pe umerii dezgoliţi
sunt în completarea
undelor sonore
ce curg din claviatură,
parcă se joacă şi ele
în adierea caldă.

Simt miresmele primăverii,
schiţez un zâmbet,
îmi place.
Acel sunet albastru,
inconfundabil,
mă pătrunde,
mă simt vie şi toată a lui,
un fulg
alături de vântul
ce mă-mbrăţişează
şi soarele ce mă sărută…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s