Life runs through time, but time has its own time ( Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui) / Poem by Irina Lucia Mihalca

Poem by Irina Lucia Mihalca
 
 
Life runs through time, but time has its own time
 
I, you, here, there,
round pirouette, in dance steps, scattering thrills.
In the dream’s breeze, the sigh is the song.
 
Through the scattered leaves of autumn
you listen to the flow of time from the ancient amphora
sip the song – delicate chrism –
drunk of night shadows, emotion stolen from the stars.
 
By the night shrouded in the spell,
a hand comforting pillow,
a blue butterfly breathing…
 
A solar loneliness sprang up the words,
deeply penetrate into the breath of a common time,
seems to sew us with each other,
in the cardinal points of the heart.
Foggy is everything,
something was lost, there, in the wind.
Nothing moves the pain, like a peaceful lake.
 
Life is flowing through time and time has its own time!
Labyrinth is life, the labyrinth is death,
corridors invaded by other corridors
which go nowhere,
the cloth of life does nothing,
the millenaries themselves live in the deep!
 
The mistress of man is life, her surprises,
slices of almond cake,
sometimes sweet, sometimes bitter.
A paradise we do not see
goes right by
our hands, to the dream of a passion.
 
You know what you’re living right now
depends on occasional encounters? Over the years,
the present moment will, in turn, be a random oblivion.
 
On the wave of the pair of souls, the shadows are angels,
when they are no longer in the matter,
they are looking for other times,
angels waiting quietly for our encounter,
our reunion.
 
Nothing here, just the silence flowing out of the vaults…
 
 
 
Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui
 
Eu, tu, aici, acolo,
rotunde piruete, în paşi de dans, împrăştie fiori,
în adierea visului, suspin e cântecul.
 
Prin frunzele risipite de toamnă
asculţi curgerea timpului, din amfora antică
sorbi melodia – delicat mir –
beţie a umbrelor nopţii, emoţie furată din astre.
 
Prin noaptea-nvăluită în vrajă,
o mână mângâie perna,
un fluture albastru adie…
 
O însingurare solară răsfiră cuvintele,
adânc pătrund în respiraţia unui timp comun,
pare să ne coase, unul de altul,
în punctele cardinale ale inimii.
Estompat este totul,
ceva s-a pierdut, acolo, în vânt.
Nimic nu mişcă durerea, asemeni unui lac liniştit.
 
Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui!
Labirint este viaţa, labirint este moartea,
coridoare invadate de alte coridoare
ce nu duc nicăieri,
pânza vieţii nu derulează nimic,
mileniile însele trăiesc în adâncuri!
 
Stăpâna omului este viaţa, surprizele ei,
feliile tortului de migdale,
când dulci, când amare.
Un paradis pe care nu-l vedem
trece prin dreptul
mâinilor noastre, spre visul unei patimi.
 
Ştii că ceea ce trăieşti în clipa asta
depinde de întâlniri întâmplătoare? Peste ani,
clipa prezentă va fi, la rândul ei, o uitare întâmplatoare.
 
Pe unda sufletelor pereche, umbrele sunt îngeri,
când ele nu mai sunt locaţii în materie
îşi caută alţi timpi,
îngeri care aşteaptă cuminţi regăsirea,
reîntâlnirea cu noi.
 
Nimic aici, doar tăcerea ce curge din bolţi…
Advertisements

2 thoughts on “Life runs through time, but time has its own time ( Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui) / Poem by Irina Lucia Mihalca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s