ELEGIA V pe firul gândului călător / Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca

 

ELEGIA V pe firul gândului călător

Din coroana soarelui orbitor
Suntem boabe aurii risipite la vale
Ne răsfirăm, ne împrăştiem, plutim, ne rostogolim
În palmele timpului şi spaţiului necuprins…

Ea: – Cred că vom scrie o carte împreună, o carte în nenumărate volume!… El: – Este ca un suc de suflete scrierea ta! Doar o carte? O zi din viaţa ta să-mi dai comision! Este mult o zi?
Ea: – Ce vei face tu cu ziua mea? De-ţi surâd zilele mele îţi dau câte vrei, doar să te refaci!… El: – Vedem noi ce se arată! Este foarte mult!
Ea: – Să lupţi pentru a te reface, am nevoie de tine pentru sufletul meu de zâmbetul şi bucuria ta, de lumina ta!… El: – Mă voi strădui, promit asta! Să nu mă laşi! Vreau să fii in inima mea pentru o zi!
Ea: – Să depăşeşti toate obstacolele, dragul meu!… El: – Da, dar cum?
Ea: – Vei găsi în tine suficiente resurse. Să n-ai teamă la noapte!… El: – Am încredere în forţa ta. Ce este la noapte? Îmi dai o zi din viaţa ta?
Ea: – La noi dimineaţă, la tine noapte, noaptea ta neagră şi dimineaţa mea, cum o fi! Îţi dau zile câte vrei, doar să lupţi!… El: – Sufletul nu doarme când este în suferinţă!
Ea: – Catrinel, Fata din Vis, s-a lipit de nedezlipit de inima ta! Sunt lângă tine!… El: – Tu rămâi acolo, ţi-e cald şi bine!
Ea: – Lasă-mă să întru în inima ta, să mă întorc în visul meu risipit!… El: – Am un loc liber, vino!
Ea: – Doar unul, restul s-a ocupat?…El: – Poziţia contează, draga mea!
Ea: – Central sau undeva departe?…El: – Pe rândul din faţă eşti! Atracţia pământului o cere!
Ea: – Deci orbităm!… El: – Căutăm, de fapt!
Ea: – Până ne întâlnim, Înălţimea Ta?… El: – Nici o lege nu spune că ce ne face fericiţi ne este interzis. Dă-mă jos de pe pedestal!
Ea: – Atunci un bobârnac, poftim, Înălţimea Ta!… El: – Am văzut eu!
Ea: – Ce ai văzut în acele sfere rarefiate?… El: – Că gestionezi orice pasă, tabelă ai acolo, pe câmp?
Ea: – Acolo dispar tabelele, inclusiv cele ale lui Mendeleev!… El: – Substanţe?
Ea: – Elemente!… El: – Orice element are substanţă!
Ea: – Şi esenţă, şi emoţie, şi poveste!… El: – Mă minunez de mine, tu nu?
Ea: – Eu nu, doar ne cunoaştem de eoni de vieţi, dar minunează-te, minunatule!… El: – Eu nu scriu, dar sunt în simţirile celui ce scrie!
Ea: – Tu eşti tu, cel ce mă vei modela, sculptorul meu de cuvinte-idei, de urme colorate! Trebuie să exersezi, esteticianule!… El: – Tu aduci baza – o emoţie adânc nedefinită, iar eu acidul, numai să nu moară sculptorul!
Ea: – Artistul nu moare, va trăi etern!… El: – Rămâne opera!
Ea: – Tu, creatore, de ce să nu plasmuieşti şi altele?… El: – Am croit greşit câteva!
Ea: – Tipare cu coordonate anunţate eronat se mai întâmplă! … El : – Da, fetele caută tiparul, în asta constă reuşita unei haine frumoase! Fiecare îşi are tehnica lui de exprimare. Tot o haină rezultă dar sunt mari diferenţe, unele se şifonează foarte uşor. Posibil materialul să fie de vină în condiţiile în care tiparul a fost la fel, nu am o explicaţie!
Ea: – Pentru opera sa capitală, demiurgul are multe încercări! Ţi-ai format deja ochiul şi mâna, sculptorule! Ştii să modelezi şi din priviri o operă, un ochi mult mai profund!… El: – Retina-i unealta! Nu aşez în jurul scenei ceva ce nu-mi place! Ştiu că se vede, deşi se spune că şi cei din urmă vor fi primii, eu aş avea cu adevărat un motiv să le spun ~ Păstraţi-vă locurile! Aţi muncit pentru ele!
Ea: – Perfectule sau mai bine zis <mai mult că perfectul>!… El: – Imperfectul?
Ea: – Nu există între doi perfecţi!… El: – Modeşti suntem!
Ea: – Deştepţi, cuminţi şi frumoşi dar în primul rând modeşti! Ce simfonie de gânduri-culori!… El: – Se ascunde curcubeul când ieşim noi! Noi suntem mai mult ca ozonul!
Ea: – Şi soarele ne înconjoară, iar lunii îi crapă de ciudă pantalonii! Nimic nu egalează iubirea, toate sunt nisip în vânt dacă iubirea dispare, iar odată iubind eşti în alte lumi, în planuri rarefiate, nu-ţi mai pasă de pământenii de jos!… El: – Reacţiile ne tulbură şi dacă suntem capabili ne surprind!
Ea: – Inerent ne tulbură, doar pământeni suntem, călătorim, căutăm, visăm. E lumea lor, care nu are cum să se întrepătrundă cu a ta, dincolo de ozon!… El: – Am înţeles, lumea pământeană ai cunoscut-o! Reacţii, vibraţii, concepţii, viaţa din viaţă, acum te îndrepţi dincolo de înaltul cer albastru!
Ea: – Noi suntem Infinitul!… El: – Să stabilim semnul, plus sau minus!
Ea: – Toţi cunoaştem, într-o anumită măsură lumea în care am venit, un rai de ştim să-l privim! De s-ar menţine am fi cu toţii altfel, lumină şi cer!… El: – Eu unde sunt când mă priveşti?
Ea: – Ca un magnet adânc întru în privirea ta, în sufletul tău- un vis, o suflare, ceva cunoscut demult, o pace de neînvins! Profundă senzaţie, dincolo de lumina radiantă, nu ştiu cât de conştient eşti! E cam periculos să călătoresc atât! Nu am să umblu în durerile tale, care se vor vindeca în timp, în timpul ăsta! Dar tu ce simţi când mă priveşti?… El: – Când un om îţi este drag îl pofteşti cu drag la tine acasă, îl accepţi în partea de adâncime nevăzută! Ce simt când te văd?
Ea: – Da, aceeaşi întrebare pe celălalt taler!… El: – Nepermis de multe, nu ştiu să aşez cuvintele! Simt că te cunosc, este tot ce pot spune! Şi dacă te cunosc sunt lucruri ce se activează involuntar! Acum mă uit la cifra 13! Trei plus unu! Unul sunt eu, ei sunt mai mulţi!
Ea: – Alungă cifra asta, te rog!…El: – Nu mă lua în seamă!
Ea: – Atunci cine să te ia în seamă?! Nu uita de tine şi nu te uita! Să fii aici prezent, să nu pleci, să nu-l uiţi pe cel pe care l-am cunoscut!… El: – Da! Povestea nu ţi-ai sfârşit-o!
Ea: – Încă nu!… El: – Voi reveni, acum trebuie să plec, am nevoie de mine! Va fi noapte o bună parte din zi mâine! Atenţie la pase, se poate înscrie şi fără efort de ştii să prinzi o pasă bună!
Ea: – Du-te, dragul meu, prinde-te şi nu te uita acolo! Revin-o aici, pe pământ, să simţi viaţa, iubirea! Voi fi cu tine, acolo în sufletul tău, mă vei vedea!… El: – Voi fi şi reveni pentru toţi! Te iubesc, omule! Este bine când ştim să spunem cine suntem şi ai cui suntem! Şi să-ţi mai spun ceva înainte de a pleca ~ ai grijă de visele tale! Să mă strângi de degete de nu mă trezesc şi să-mi spui la ureche tot, cică se aude. Să nu plângi, s-ar putea să crească debitul Dunării şi barajele nu vor rezista!
Ea: – Nu, n-am să plâng! Am să mă înalţ până la tine, am să mă transform în tine şi tu în mine, rocada eu-rilor metamorfozate! Nu-ţi fie frică!… El: – Rocada mică va fi mâine, cea mare o vom facem altă dată! O să-mi aprind o lumânare!
Ea: – Nu contează rocada, contează să fii! Vreau să-ţi atingi steaua ta!… El: – O să revin, să mă aştepţi!
…………………………………………..- …………………………………………..- …………………………………………..- …
El: – Bună dimineaţa, draga mea, cât mă bucur să spun asta!… Ea: – Bine ai revenit, călătorule, mă bucur şi eu mult, mult că eşti! M-ai speriat ieri, am trimis noua zi spre tine! Astazi a ieşit soarele, ieri starea lăuntrică era oglindită şi în exterior- vânt, ploaie – mohorâtă zi, friguroasă zi. Astăzi simţeam că îmi vei da o veste, tu, cel de aici! Azi Helios mi-a zâmbit luminând totul! Cum e coborârea aici?
El: – Mai am timp să te sperii! Sunt jumătate!… Ea: – Nu, nu mă mai sperii, ce bine ca eşti! Şi unde-i cealaltă jumătate?
El: – Nu sunt şi nu-i bine, greu mi-am revenit, nu am putut deschide ochii, o stare de rău de la rădăcină!… Ea: – Fata din Vis, Catrinel a fost şi este cu tine, n-a mai revenit aici! Ce-ai simţit?
El: – M-a ţinut de mână mereu! Multe mâini! Nu ştiu cum a fost ! Mi-a fost rău ulterior, dacă va mai fi să îndur nu voi mai rezista, voi pleca!… Ea: – Doamna asta neagră de cum te-a văzut te-a şi îndrăgit! Tu fugi de ea şi ea tot încearcă să te prindă! Să- i punem piedici în cale să se întoarcă spre alţii!
El: – Nu o vreau! Am fugit din mână ei, rămân aici!… Ea: – Cum a decurs, cât timp?
El: – Mult, cu mulţi şi, deşi mulţi, a durat mult! Nu văd să fie o reuşită, doar feţe triste!… Ea: – În timpul acela ce-ai făcut?
El: – Atunci mă uităm la Catrinel!… Ea: – Ai simţit-o! Ţi-am spus ce mi-a spus la plecare spre inima ta? Că nu se va mai dezlipi de tine, acolo va rămâne, până îţi vei reveni!
El: – Ştiu, ştiam! Dincolo de oameni sunt trăirile ce doar suferinţa le scoate la lumină! Contează doar iubirea ce lucrează cu fir de aur suferinţele!…Ea: – Mă bucur cunoscătorule, văzătorule, clarvăzătorule, uneori şi neclarvazator până îţi deschid ochii interiori căci priveai diferit! S-au inversat nu doar polii pământului ci şi polii inimilor omului! Acum sufletul tău îmi poate zâmbi fără cârlige care să-i susţină colţurile?
El: – Da! Mereu, cu drag!… Ea: – Aşa, mulţumesc! Mă bucur că ai intrat în clubul DA, un club select! Clubul NU şi clubul DA sunt cele mai tari cluburi din lume, iar membrii lor echilibrează balanţa lumii!
El: – Nu!… Ea: – Iar migrezi la concurenţă?
El: – Nu vinzi bine imaginea lui “da”!... Ea: – De ce s-o vând? Încerc să menţin echilibrul contrariilor! Aşa că domnule Nu ce simte inima ta? Un “da” sau un”nu”?
El: – Domnul Nu îşi simte inima cum bate puternic! Mi-e dor de tine, draga mea, de parcă îmi aparţii şi cineva mi te ia, ciudată starea asta!… Ea: – De ramâi aici nu ma rapeşte nimeni! În inima ta o floare a înflorit! Budibum-budibum, ba da, ba nu!
El: – N-ar indrăzni, îmi eşti datoare cu o zi! Da, o floare mi-a înflorit!… Ea: – Ei, ai văzut cum e imaginea lui “da”? Da, dar în clubul Nu, să înţeleg!
El: – Eu am inimă şi bate cu simţ diferit de răspundere!…Ea: – Când da, când nu! Aleargă inima hoinară, rătăceşte, departe călătoreşte, departe călătoreşte!
El: – Spunând “da” în scurt timp ne copleşeşte starea lui “nu”! Se pune mult plumb pe “da”... Ea: – Muniţie grea pentru a rezista! Atârnă prea mult în balanţa acel “da” şi de aici multe consecinţe!
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Ea: – Te-ai trezit? Cum te mai simţi, dragul meu?… El: – Nu sunt şi nu mă simt bine!
Ea: – Domnule Nu, hai în clubul Da!… El: – Nu pot! Acum sunt un sfert!
Ea: – E inerentă perioada asta!… El: – Sunt sfărâmat, nu văd ieşirea! Îmi este rău!
Ea: – Nu mai gândi aşa! Alungă norii negri!…El: – Nu ajung acolo!
Ea: – Cu gândul poţi multe! Ştiu că poţi, Catrinel e cu tine! Îţi dau câţi ani ai nevoie ţie şi divinităţii, doar să te refaci!… El: – O zi uneori poate întruchipa veşnicia! Nu meritam asta!
Ea: – Avem împreună o zi a noastră, pe care o vrei – luni, marţi, …, sâmbătă, duminică? Alege cât şi care şi le primeşti necondiţionat… El: – Ai spus tot! Tu inima mea predestinată! Trebuie mult să vezi asta, peste tot sunt semne! Să nu fii tristă pt mine!
Ea: – Nu pot promite asta, nu pot asta, dragul meu, e foarte greu! I-ai simţit pe toţi dincolo? I-am rugat să te ajute cât de mult le stă în putinţă!… El: – Multe mâini!
Ea: – Şi dincolo sunt limitări!… El: – Au fost! O reluare nu cred s-o suport!
Ea: – Ai răbdare, vor trece şi astea, în timp se vor estompa!…El: – Ca şi multe altele ce nu vreau să ştiu!
Ea: – Şi dacă firul tău e să rămâi aici îţi vei continuă drumul, chiar dacă asta presupune suferinţă, multă suferinţă! Dar eu şi Catrinel te vom susţine!… El: – Sunt de nedescris, zâmbesc!
Ea: – Că la soare te poţi uita, dar la Lumina Ta, ba! Du-mă spre răsăritul soarelui lăuntric, acolo unde se întâlneşte gândul cu emoţia, acolo unde suntem noi! … El: – Unde te duci, de unde vii?
Ea: – Nu te duce acum, îţi şoptesc eu! Rămâi, rămâi să atingi steaua ta!…. El: – ”La steaua cari si-alînci/ I nă cale-ahît di lungă/ Că ună etă îl’i lipsi/ Luninăl’ei s-agiungă.” Tu de unde vii?
Ea: – Eu? Din constelaţia Pleiadelor, înca nu sunt sigură! ”O, armîni, armîni la mine/ Îni ti voiu ahît di multu! Tuţ caimadzl’i-a tăl’i, di daima/ Io ştiu maşi si-ţ l’i ascultu”!… El: – Numai eu ştiu să te ascult, draga mea! Ce noapte grea va fi, deja văd triplu!
Ea: – Nu o întoarce pe acea doamnă din drumul ei, las-o plecată acolo! Să rămâi aici, să nu pleci! Am nevoie de tine aici!… El: – Vorbeşte cu Dumnezeu, îţi va spune El! Acum sunt omul sfert!
Ea: – Avem firul direct, El e în Tine, în Mine, doar noi să-l căutăm! Undeva-cândva eşti în câmpul nostru de flori!… El: – Te iubesc, câmpul meu cu flori! Avem o lume a percepţiilor curate, acel schimb energetic ce echilibrează plusul şi minusul, acolo unde visul este adus pe pămant! Au înflorit bujorii imperiali şi, rând pe rând, se vor deschide împrăştiindu-şi petalele pe unda vântului călător! Trecutul uimeşte prezentul, întregul îşi surprinde partea, râul surprinde izvorul! Lumea asta este înclinată de oameni fără simţiri spre prabuşire, hai să trecem de partea cealaltă măcar noi!
Ea: – Da, în inima noastră şi-au deschis bujorii corola!… El: – Habar nu au, ei toţi de nicăieri şi de niciunde!
Ea: – < Dincolo de graniţele acestei lumi un val plesneşte-n noapte şi un câmp se bucură de apă după arşiţa unei vieţi. >… Stand by me, asemeni cântecului!… El: – Mereu! Promit asta, împreună vom cânta “Cântecul vieţii”! Promit astăzi să lupt cu mine!


Sub palida lună
doar paşii tăcerilor noastre
ascund sevele
primăverilor
de la un capăt la altul
al pământului…

Noi şi amintirile noastre
ce se întorc ca rândunelele
în retina noastră

Noi şi amintirile noastre
seminţe înflorite
în primăveri
cristale despărţite
ce vor reaprinde
scânteile focului lor

Să vâslim pe râul de argint
căutând în depărtare
pierdutele vele albe!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s