Din ochiul visului / Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca

Din ochiul visului

De curând, un călător îmi trimite răvașe

pe aripi de vis, pe aripi de poem,

pe aripi de cânt.

.

Undeva, departe,  la poarta cetății, la marginea mării,

de la Dunăre spre izvoare, cu apă când dulce, când tulbure,

printre șoaptele sorții, printre umbrele nopții,

printre nuferi și flori de sânziene,

printre ierburi și pietre,

mă așteaptă un gând,

un vers în alb

cu noi și noi sensuri,

un zâmbet pe bolta cerească,

o lumină reflectată, o paletă de culori.

.

Undeva, aproape, ajung tulburător la mine,

într-un timp neatins,

pe aripa

unui porumbel.

Orice poem

poate începe în orice loc.

.

Pe unda gândului multe coboară,

un singur electron deplasat cu o viteză infinită,

toate se întrepătrund, toate se împletesc,

note pe portativ, originea apei,

legile fizicii, reacții,

leme și teoreme,

misterele astrelor rătăcitoare,

rotația inversă a lui Venus,

cioplirea blocului de marmură

până când David

a arătat lumii

victoria omului în fața tiraniei,

culorile viselor și versurile inimii.

.

Ne continuăm călătoria pe cărările zeilor.

Arc peste ape, din ochiul visului,

arunc

o monedă

călătorului meu.

Multe s-ar putea spune,

multe putem

să ne mai spunem.

.

Ne continuăm drumul

în tărâmuri care nu există.

În spatele gândurilor sunt oamenii.

12 ianuarie 2020

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s