Scrisoare către cel iubit / Claudia Bota

 
Claudia Bota
 
 
Scrisoare către cel iubit
 
Au nins anii peste noi și gândul îți este departe,
Azi moartea haină nu caută lumina să îți arate,
În calea aceasta fără de întoarcere stau resemnată
De poți să treci lasă un semn fără ca vântul să bată.
 
O aprigă strigare te-a devastat din graba cea mare
Acolo nu-i zi și nici noapte, totul e fără întoarcere,
Deschide-ți inima să traversăm anotimpul iubirii,
Privești pe fereastră așteptându-mă la masa tăcerii.
 
Grăbite sunt zile dar eu te port cu mine în gând,
La sfat stăm și în trecere mă vezi uneori plângând,
Și-ți scriu la miez de noapte versete ce sunt uitate,
Din catedrale sidefate și de lume abandonate.
 
Îți scriu iubite de la răsărit de soare,
Acolo de unde inima nu dispare
Te port mereu cu mine în gând,
Departe fiind ești atât de blând.
 
Cuvintele mari azi nu sunt de prisos
Căci tot ce a fost acum e prea duios,
Să evocăm clipele în trecerea vremii,
Clepsidra rupe în agonie clipa durerii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s