Claudia Bota
Noaptea albă
Stau rezamată în umbra timpului hoinar ce-a pus hotar,
Durerea mă stăpânește fără a privi tumultul clipei înapoi,
Ne-am jucat piesa la masa unui destin ce n-a fost în zadar,
Cuvântul a vibrat în iureșul nestăpânit a rațiunii dintre noi.
Colțul tău de lume l-ai privit nestigherit ca un Zburător
Și ai îmbrațișat tăcerea într-o liniște a unui rece mormânt,
Iar din depărtări aștept iar primăvara și sărutul tău cu dor,
Și mă tem că va veni iar iarna și am să aștept cu tine în gând.
Lumea pare tot mai mult desprinsă dintr-un medieval tablou,
Ai plecat din nou în lume să aduni dorințe și nectar în suflet,
A rămas doar noaptea albă învăluită într-un tainic dulce ecou,
Iar iubirea nu se vinde e întipărită pe veci de veci în al meu cuget.
ATUNIS GALAXY POETRY 