Noaptea albă / Claudia Bota

 
Claudia Bota
 
 
Noaptea albă
 
Stau rezamată în umbra timpului hoinar ce-a pus hotar,
Durerea mă stăpânește fără a privi tumultul clipei înapoi,
Ne-am jucat piesa la masa unui destin ce n-a fost în zadar,
Cuvântul a vibrat în iureșul nestăpânit a rațiunii dintre noi.
 
Colțul tău de lume l-ai privit nestigherit ca un Zburător
Și ai îmbrațișat tăcerea într-o liniște a unui rece mormânt,
Iar din depărtări aștept iar primăvara și sărutul tău cu dor,
Și mă tem că va veni iar iarna și am să aștept cu tine în gând.
 
Lumea pare tot mai mult desprinsă dintr-un medieval tablou,
Ai plecat din nou în lume să aduni dorințe și nectar în suflet,
A rămas doar noaptea albă învăluită într-un tainic dulce ecou,
Iar iubirea nu se vinde e întipărită pe veci de veci în al meu cuget.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s