Claudia Bota
Cuvinte ce te vor însoți până la capătul lumii
Nu am putut sa îți mai scriu,
Pe filele îngălbenite de timp,
Te revăd prin lumina nedeslușită,
Doar gândurile se întrevăd din durere în durere,
Prin ramurile de cireș care nu s-au scuturat,
Ești cel mai frumos vis al tinereții,
Cea mai rămas din noi?
Doar lumina ce se răspândește în vântul cald al primăverii,
O adiere a spiritelor noastre care ne-a ținut despărțiți,
O timp al bucuriei care te-ai răstignit,
Pe cărari uitate a unui crâmpei de dor.
Sa îmi fie dor de lumină,
Sa îmi fie dor de pacea din ochii tăi,
Sa îmi fie dor ca să te petrec pana la capătul lumii.
Unde s-au dus apusurile de soare,
Când îți țineam fața cuprinsă între mâini,
Atingeam parul tău scăldat de lumina crepusculară,
Amintirile acestea stau înmagazinate pe retină,
Sămânță roditoare ce s-a înfiripat în inimă,
Ne vom întoarce mereu sa ne hrănim din seva ei,
Dulce suspin al abisului ce a pătruns nepătat,
In durere te-am hrănit și în durere m-am înălțat,
Ce a mai rămas din noi când zarurile au fost aruncate?
Decât destinul să-l urmăm în bărbăția zborului unui vultur,
M-am trezit din durere și din nirvană,
Cer Doamne îndurare cu umilință,
Inima înfrântă nu o urgisi,
Căci pământ sunt și în pământ mă voi întoarce,
Risipește durerea mea și nu ma lasă pradă deznădejdii.
ATUNIS GALAXY POETRY 