Pe drum / Dorin Popa

 
Dorin Popa
 
 
Pe drum
 
cît de multe nevăzute am strîns în brațe,
iar văzutele-mi dădeau pumni peste bot,
eram pe drum, dar nu îmi găseam calea,
mă tot învîrteam, de fapt, eram în drum!
 
iubeam miracolul vieții mult, în vreme ce
nu observam niciunul din miracolele zilei
și cîte miracole descopăr acum c-au fost
în apropiere, pe strada mea, în casa mea
 
cînd mă pregăteam să le știu pe toate,
m-am trezit, m-a întors din drum uimirea
că închiderea poate vindeca mai mult
decît libertatea confuză de pînă atunci
 
închiderea care deschide și poate muta
deschiderea care închide mult libertatea
este miracolul zidirii de sine pe un drum
fără egal si fără întoarcere, alb, nevăzut
 
pe drumul fără de întoarcere credeam că
voi păși cîteva vieți, navigam către infinit,
era foarte rău și văd azi c-atît de bine era!
 
multe nevăzute am strîns, amar, în brațe,
iar văzutele au venit parfumate cu refuz!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s