Şi dincolo de nefiinţă / Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca

 

Şi dincolo de nefiinţă

Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Şi cântul, şi poezia,
întreg universul de vise, de culori şi lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentru că sunt impregnaţi de parfumul bucuriei sau tristeţii, a fericirii sau a singurătăţii, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoţiile copleşitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate şi pline de culori ce prind viaţă. Ard, bântuie, tulbură, strigă, ţâşnesc. Acea senzaţie de acum şi aici, la care nu poţi rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simţi.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri îşi modelează fiecare stare, idee, dorinţă, respiraţie. Scriu pentru că aşa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăştiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc şi poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart şi cred că prea puţine sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-şi lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorinţa de a evada, eliberând lanţurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputinţă, pentru a stinge propagarea ţipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi şi, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina şi atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din şoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori şi sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundaţiei construite.
Scriu ca o rugăciune şi pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puţin, coerent sau aberant, pentru viaţă, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul – mirări sau întrebări – prin spaţii albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munţii sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre ţâşnite din straturile interioare.
Scriu pentru că altfel ar cânta, ar desena, ar dansa, ar privi această lume sau s-ar exprima într-un alt fel, într-o perioadă sau alta de timp.

O eliberare adusă la exterior, amprenta trecută prin filtrul propriilor simţiri, gânduri, crezuri, modelând gândul prin cuvânt, sunet, culoare, materie, metamorfoza creaţiei prin scânteia divină.
Un carusel de stări prin care ne redescoperim, redefinindu-ne!
Spre neuitare, dragul meu!

Pentru o flacără vie ce arde şi dincolo de nefiinţă!
Astăzi desenez flori,
voi ce puteţi să le dăruiţi, nu ezitaţi! ~

14 februarie 2012

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s