CRONICA LITERARĂ: Glosă a tuturor semnificațiilor, dragoste… ( Lirica Irinei Lucia Mihalca sau despre un ritual germinativ al Poesiei ) / Glosă a tuturor semnificațiilor, dragoste… Lirica Irinei Lucia Mihalca sau despre un ritual germinativ al Poesiei

CRONICA LITERARĂ

Glosă a tuturor semnificațiilor, dragoste…
Lirica Irinei Lucia Mihalca sau despre un ritual germinativ al Poesiei

 

Ionel Bota

Privită acum, în perspectiva acestor ani care-au trecut până la noi, lirica Irinei Lucia Mihalca anunța încă de la aparițiile în volume colective, în presa literară a provinciei ori cu ecoul unor lauri binemeritați la concursuri literare, o poetă matură, un autor care se mișcă foarte original, aproape fără trac și cu dezinvoltura unui consacrat al genului, între programe și stiluri, teme și modalități lirice, grupări și direcții. Cerul din inima mea (Timișoara, Editura Eurostampa, 2017, 150 p., cu o copertă de Laura Lucia Mihalca, fiica autoarei), volum apărut în cadrul proiectului Pro Cultura/Dudeștii Noi, este și el scris cu conștiința unei sărbători a cuvântului, cu un rafinament voluptuos și o voință irevocabilă de a exprima o notă novatoare a discursului. Eul liric operează, cu o mobilitate surprinzătoare, mutații în consistența fluenței afective a emoțiilor, senzațiilor, sentimentului, marcând o alchimie a temperamentului care augmentează ardențele autenticității și o particularizează pe autoare între colegii de promoție. Fiindcă, mai ales, nici chiar această explozie de simplitate evocând, dincolo de elanuri ale simțurilor, un cult al iubirii ca ingenuitate primordială, nealterată în dualitate, a ființei omului („Două aripi stinghere la intrare/încearcă să se-atingă,/să simtă aerul primului și ultimului zbor,/clipa trăită în nimbul eternității.”), nu scade din valoarea unei poezii care, în simfonia acestei febrilități afective, iscă un spectacol aproape cromatic (poeta noastră este și un pictor și un grafician deja remarcat de conștiința critică), un imagism mărturisind o perfectă suprindere ludică a temelor modernității.

 

Irinei Lucia Mihalca

Ca mentalitate lirică evidențiind sensuri optimiste aceluiași veșmânt liric/liricizat de puritate, vulnerată de dăruiri senzuale, de candori obstinând între lut și sideral, pământ și cer, himeră a veșniciei, poezia Irinei Lucia Mihalca reconvertește din metafora luminii, a inluminurii și a inluminării, un vizionarism de-retorizat care aduce cu o căutare a adolescenței eterne. Iar dacă am fi mai atenţi la atmosfera acestei poezii, am putea depista un destin al ei, mobilitatea artistică a autoarei dezvăluind o structură poetică unitară, fără mari abateri de la confruntarea permanentă cu sinele propriu, cu germinaţia peisajului interior („Uită-te în jur,/coboară în tine şi priveşte,/în lumina strivită sub geană,/dinăuntru în afară, tot ce-am parcurs,/în cercul fiecărei clipe,/picătura de rouă dintre cer şi pământ,/viaţa noastră aşa cum a fost,/singura noastră viaţă.”), angelic-paradisiacă. O stare de confesiune înfiorată, panoramarea graţiei, fiindcă asta înseamnă reconvertirea sensibilităţii, trasează o fizionomie decantată în experienţă a rezistenţei la orice modă a zilei, la orice ispitiri pretins resurecționale în discursul liric contemporan. Și transformă întreg ceremonialul poemelor Irinei Lucia Mihalca într-un imn (cuvânt-lumină) al fericirii universale: „Pe drumul spre lumină mergi, mergi mereu,/înaintezi, chiar dacă, uneori,/ești nevoit să te mai întorci, dar mergi,/continui să mergi prin emanațiile umbrelor,/prin raza de lumină izvorâtă din En sof,/prin triada celorlalte nouă raze,/dincolo de metafora gândului,/dincolo de cerul cuvântului,/dincolo de punțile literelor,/dincolo de orice măsură a omului,/în adânc, tot mai adînc,/departe, tot mai departe,/treci de vămile atâtor lumi,/cu erorile, slăbiciunile,/durerile și primejdiile lor,/treci prin fiecare cer/izvorât unul dintr-altul,/treci de vârtejul norilor/în spirala creației,/înaintezi prin visul din vis/din focul nepieritor al adevărului,/în adânc, tot mai adânc,/departe, tot mai departe,/dincolo de trecut,/dincolo de prezent,/spre Eternitate,/spre a te cufunda, din nou,/în viața izvorului Luminii.//-La început a fost/doar cuvântul Lumină!” (Cuvântul Luminii, p. 116).
Nu avem un simbolism criptic, aici, dar o solemnizare patetică, un țipăt lăuntric sfâșie universul marilor trăiri, deplinul singurătății (ne naștem singuri, murim singuri) fiind înlocuit de foșnetul irealei lumini. Adesea, fantezia viziunii e temperată de imagismul profund al ideii și sporește misterul, exilează sufletul liric în structura aproape elegiacă a unui eu controlând cerebral până și voluptatea detașării de senzualul obsesiei incendiare. Iubirea, ideal, pare a fi, aici, un sediment, un vestigiu metaforic, rodul, efectul hipnotic al aglutinărilor „sufletului” incomparabilei grații. Exuberanţa temperamentului e, tot aici, atitudine, nu construcţie, iar alegoricul dezvoltă inclusiv jocuri ale tragicului într-o originală retorică a nostalgiei („Întotdeauna Ea ți-a părut un copil rătăcit./Iluziile dor pentru că nu sunt eterne,/altfel de ce s-ar teme?/Poate se tem să se-ntrupeze în alt vis,/de aceea gândurile se divid…”), sub genericul sentimentalismului-viziune, fără exaltarea erotică din lirica altor confrați.

 

Poemul de dragoste (extract din mitul dragostei supreme, desigur) al Irinei Lucia Mihalca, pare o rugă continuă, un crez solarian în vreme ce versurile caută puterea noii rodiri. Dragostea e o formă de extaz mistic, de clocot vital într-o configurare paradiziacă. Doar că eul auctorial exersează în șoaptă „ademenirea” cuvintelor, sentimentelor, discursului ființei. Claritatea multora dintre poeme este imbatabilă iar idealitatea liricii Irinei Lucia Mihalca devine un crez inconfundabil, perifrază a sensibilităţii. În replică a diafanizării imaginarului, explorarea fiinţei umane în profunzimea spiritului îndeplinește etapele unui ritual de venerare. Frenetică magie, înnobilare a spiritului prin cuvânt: „De scoți niște tablouri postate atâta timp,/simți că peretele devine vlăguit, inert?/Ne regăsim pe-ntinderea aceluiași câmp./În nisipul clpesidrei, înțelegem, oare,/clipa înșirată mult prea repede,/că primăvara-i doar o zi,/că florile nu mai înfloresc,/că păsările nu mai cântă, că oamenii/nu mai zâmbesc și soarele nu mai răsare?//(…)Priviri, atingeri, șoapte, lungi umbre,/o mână întinsă, vis, dorință,/parfumul memoriei, conturul formei,/senzația prezenței, un zâmbet/și-o lumină, balsam de gânduri,/imagini revăzute cadru de cadru,/o disperare și convingerea/că nu se va-ntoarce niciodată.” (Să treci, să simți și să accepți, p. 65)
Misterul erotic insinuează întoarcerea în etern, pare blazonul de viaţă, mascând o întreagă odisee a ființei între traumele memoriei pasive şi descendenţele terapiilor de-purificatoare. Pasională prin vocație, poezia Irinei Lucia Mihalca percepe și intermediază neliniști metafizice și elanuri ale nesfârșitelor reverii, supraviețuirea tonică prin inefabil, prin cuvânt și prin marile eliberări ale eului în metaforă. Iată de ce încă un spectacol ideal, nu cel senzual-ludic, ar fi în poezia Irinei Lucia Mihalca suflul mareic al unei sonorităţi distilată într-un fel de migraţiune a emoţiilor, ancorare a răzvrătirilor cerebrale în stilul letrist-elegiac al ciudatei de-mantelări a memoriei până rămânee numai dragostea, iubirea, sentimentul ingenuu, al temei (mitului) femeii fatale. Seducţiile poemelor ating un tragism al stărilor poetice, mimând, tautologic, deprivarea senzorială a ființei („Prin nodul de lacrimi curg simțirile noastre,/continuăm să mergem în umbra/penumbrei contopite/din promisiunea fiecărui vis.”), cu un tonus al transmisiunilor emoţionale care are declicul în şuvoiul afectiv al jubilațiilor juvenile însoțind această deja discutată voluptate metaforică. Uneori, „încifrarea” sensului, urmată de grafierea cu majusculă, au și ele cadențe de ritual, poartă și ele aură de ingenuitate. Glosa tuturor semnificațiilor este, însă, dragostea. Triumful realității senzoriale ține de voința opțiunilor definitive, aspectul particularizează, o dată în plus, acest univers liric. Comunicarea cu natura pură, însă, grefează îngemănări ale fascinației atitudinilor cu hieratismul experiențelor și al stării de entuziasm continuu: „Totul respiră, totul vibrează!/Respirația de unde vine, iubitule?/-Respirația înseamnă viață,/dacă există, există și viață!//-Unde ești? Aici, cu tine, a ta!/-Până în zori mor! Mă simți?/-Anormal de bine, un cuib de fluturi ești,/am pășit, am trecut bariera,/sunt dincolo de vis!//-Cu respirația te-ating, ne topim,/o plăcere unică, dură, greu de suportat,/cu mângâieri divine ne bucurăm sufletele./O încleștare, fără arsuri,/fără nimic, am electrizat clipa!//-Așa m-am trezit, pătrunși, contopiți/-o liniște și-o nebună plăcere-,/nicio mișcare, transfer de lumină!/Zidită în tine! Prin cântecul sufletului/mă readuci aici cu plăcerea de-acolo simțită./Un strop de privire, un strop de etaz!//-Amestec de doi, nu te-ai desprins de mine./În contopirea noastră ne sărutam, privindu-ne,/și-nțelegeam durerea plăcerii.” (Atingerea sufletului, p. 72)
Elanurile inocenței se mișcă, labile, în zona sărbătorilor sentimentului, proiecția stărilor lirice însoțește plonjarea (tot panoramare sentimentală) în eonul unei clarități neoparnasiene. Un intimism caligrafiat, regenerând când și când, prin virtuți de vrajă, închină spiritului apolinic topica mentală a beatitudinii luminii. Ființa, la rându-i, revarsă lumină, „temperatura cuvintelor” explicând și etapele unui spectacol incandescent. Imagistică augmentând euforiile ființei care scrie, poemul de dragoste al Irinei Lucia Mihalca nu mai trebuie fardat cu artificiul calpului. Un lucru e cert: trebuie urgent abordate fără ezitări și cucerite înțelesurile poeziei pe care o scrie Irina Lucia Mihalca. Volumul Cercul din inima mea asigură, deja, entuziasmul nostru de-acum; toate argumentele sunt în favoarea opiniei că ne aflăm în cazul unui autor matur, înzestrat cu mult talent, autentic ca un profesionist al condeiului în strategiile exprimării lirice.

© ionel bota

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s