Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui ( Das Leben läuft durch die Zeit und die Zeit hat ihre eigene Zeit – Life runs through time, but time has its own time) – Irina Lucia Mihalca

Poem by Irina Lucia Mihalca
 
 
Das Leben läuft durch die Zeit und die Zeit hat ihre eigene Zeit
 
Ich, du, hier, da,
runde Pirouetten,in Tanzschritten,donnernd,zerstreuen Blumen
im Atemzug des Traums, der Seufzer ist das Lied.
 
Durch die verstreuter Blätter des Herbstes
hört man den Fluss der Zeit der alte Amphore
ziehst das Lied-zarte Myrrhe
Trunkenheit der Nachtschatten,von den Sternen gestohlene Emotionen.
 
Durch die Nacht-von Zauber umhüllt
tröstet eine Hand das Kissen,
und spürt das atmen einer blauen Schmetterling….
Ein Sonnenbad spiegelt die Worte wider, die
tief in den Atem einer gewöhnlicher Zeit eindringen
und sich an den Kardinalpunkten des Herzens
zu nähen scheinen
 
Verschwommen ist alles,
etwas verloren da,im Wind.
Nichts bewegt den Schmerz wie ein friedlicher See
 
Das Leben fließt durch die Zeit und die Zeit hat ihr eigene Zeit!
Labyrinth ist das Leben und der Tod
Korridore in andere Korridore eingedrungen,
die nirgendwohin führen,
Die Leinwand des Lebens tut nichts
Jahrtausende sich in den tiefen leben!
 
Das Leben die Herrin des Menschen, ihre Überraschungen,
Mandelkuchen Scheiben,
mal süß, mal bitter
Ein Paradies, das wir nicht sehen,
geht durch
unsere Hände, zum Traum einer Leidenschaft.
 
Wissen Sie, dass das, was Sie gerade leben,
von gelegentlichen Begegnungen abhängt? Im Laufe der Jahre wird der
gegenwärtige Moment
wiederum eine beiläufige Vergessenheit sein.
 
Auf Seelenfreunde Wellen, Schatten sind Engeln,
wenn Sie nicht mehr feste Standorte sind
und suchen andere Zeiten,
Ihr Erkenntnis, Engeln die mit Geduld,
das Wiedersehen wird uns warten.
 
Nichts hier, nur die Stille, die aus den Gewölben fließt…
 
 
 
Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui
 
Eu, tu, aici, acolo,
rotunde piruete, în paşi de dans, împrăştie fiori,
în adierea visului, suspin e cântecul.
 
Prin frunzele risipite de toamnă
asculţi curgerea timpului, din amfora antică
sorbi melodia – delicat mir –
beţie a umbrelor nopţii, emoţie furată din astre.
 
Prin noaptea-nvăluită în vrajă,
o mână mângâie perna, un fluture albastru adie…
 
O însingurare solară răsfiră cuvintele,
adânc pătrund în respiraţia unui timp comun,
pare să ne coase, unul de altul,
în punctele cardinale ale inimii.
Estompat este totul,
ceva s-a pierdut, acolo, în vânt.
Nimic nu mişcă durerea, asemeni unui lac liniştit…
 
Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui!
Labirint este viaţa, labirint este moartea,
coridoare invadate de alte coridoare
ce nu duc nicăieri,
pânza vieţii nu derulează nimic,
mileniile însele trăiesc în adâncuri!
 
Stăpâna omului este viaţa, surprizele ei,
feliile tortului de migdale,
când dulci, când amare.
Un paradis pe care nu-l vedem
trece prin dreptul
mâinilor noastre, spre visul unei patimi.
 
Ştii că ceea ce trăieşti în clipa asta
depinde de întâlniri întâmplătoare? Peste ani,
clipa prezentă va fi, la rândul ei, o uitare întâmplatoare.
 
Pe unda sufletelor pereche, umbrele sunt îngeri,
când ele nu mai sunt locaţii în materie, îşi caută alţi timpi,
îngeri care aşteaptă cuminţi regăsirea, reîntâlnirea cu noi.
 
Nimic aici, doar tăcerea ce curge din bolţi…
 
 
 
Life runs through time, but time has its own time
 
I, you, here, there,
round pirouette, in dance steps, scattering thrills.
In the dream’s breeze, the sigh is the song.
 
Through the scattered leaves of autumn
you listen to the flow of time, from the ancient amphora
sip the song – delicate chrism –
drunk of night shadows, emotion stolen from the stars.
 
By the night shrouded in the spell,
a hand comforting pillow,
a blue butterfly breathing…
 
A solar loneliness sprang up the words,
deeply penetrate into the breath of a common time,
seems to sew us with each other,
in the cardinal points of the heart.
Foggy is everything,
something was lost, there, in the wind.
Nothing moves the pain, like a peaceful lake.
 
Life is flowing through time and time has its own time!
Labyrinth is life, the labyrinth is death,
corridors invaded by other corridors
which go nowhere,
the cloth of life does nothing,
the millenaries themselves live in the deep!
 
The mistress of man is life, her surprises,
slices of almond cake,
sometimes sweet, sometimes bitter.
A paradise we do not see
goes right by
our hands, to the dream of a passion.
 
You know what you’re living right now
depends on occasional encounters? Over the years,
the present moment will, in turn, be a random oblivion.
 
On the wave of the pair of souls, the shadows are angels,
when they are no longer in the matter,
they are looking for other times,
angels waiting quietly for our encounter,
our reunion.
 
Nothing here, just the silence flowing out of the vaults…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s