ECHOS (Ecouri) – Irina Lucia Mihalca / Deutsche Übersetzung: Michael Tudor

 
Irina Lucia Mihalca
 
 
ECHOS 
 
Nachts in großen Räumen verschluckt, vergeht die Zeit
über den schweren Äste des Frostes,
wie ein von Mond benommener Schmetterling,
wie ein Baum, der von seinem Zweigen vergessen wird.
Im samtiger Stille auf dem Rückweg,
der mysteriöse Klang
füllt alles mit Schönheit.
Es sind meine Momente,
Leinwände nebeneinander gedrängt.
 
Ich höre eine Geschichte, die erzählt werden möchte,
eine Wippe schwingt,
meine Hände
werden deine Hände,
meine Armen
werden deine Armen,
unsere Gedanken
Treffen
in einer Silbe,
in einer Wellenlänge,
da wo
unsere Schritte
sich überlappen werden.
Bis zur Unendlichkeit
steigen in Spirale auf
Erinnerungen, Kreationen,
unsere Welt,
Ich, du, wie wir sein wollen,
Berührungen und Farben auf einer Traumleinwand.
 
– Auf welche Insel sollen wir gehen?
Du kannst wähle liebste! Wollen wir schwimmen, mahlen, lachen, Gedichte schreiben,
In der Sonne sitzen und die reife Kirsche unserer Lippen nippen.
Deine Augen sind die Nachkommen des Meeres.
Im Tumult der Unruhe, erwartet einen Funken
aus der fließenden Ordnung des Feuer
herausspringen,
willst weinen,
aber du kannst meine Umarmung nicht finden.
 
Beobachte, wie die einsame Blätter fallen.
Einer der Erinnerungen an die Bäume !
Ich rede mit dir, wann ich nicht mit dir rede.
Ich fühle dich, wenn du mich nicht ansiehst.
Ich sehe dich an, wenn du mich nicht ansiehst.
Wer wird dein Kompass sein, wenn der Sturm kommt?
 
 
 
Ecouri
 
Înghițit de noapte, în spații ample, timpul se scurge
peste ramurile grele de chiciură,
ca un fluture amețit de lună,
ca un copac uitat de ramurile lui.
Într-o liniște de catifea, pe drumul întoarcerii,
sunetul tainic
umple totul de frumusețe.
Sunt clipele mele,
pânze înghesuite una lângă alta.
 
Ascult o poveste dorită a fi spusă,
un balansoar se leagănă,
mâinile mele
devin mâinile tale,
brațele mele
devin brațele tale,
gândurile noastre
se întâlnesc
într-o silabă,
într-o lungime de undă,
acolo unde
pașii noștri
se vor suprapune.
Spre infinit,
în spirala urcă
amintiri, plăsmuiri,
lumea noastră,
eu, tu, așa cum voim să fim,
tușe și culori pe-o pânză de vise.
 
– Pe ce insulă vrei să mergem?
Alege una, iubito! Să înotăm, să pictăm, să râzi, să scrii poezii,
să stăm la soare și să sorbim cireașa coaptă a buzelor.
Ochii tăi sunt descendenții mării.
În vâlvătaia neliniștii, o scânteie așteaptă
să sară din ordinea curgătoare
a focului.
Vrei să plângi,
dar nu-mi găsești îmbrățișarea.
 
Privește frunzele solitare care cad,
una din amintirile copacilor!
Vorbesc cu tine când nu vorbesc cu tine.
Te simt când nu mă simți.
Te privesc când nu mă privești.
Când va veni furtuna cine îți va fi busola?
 
 
Deutsche Übersetzung: Michael Tudor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s