Irina Lucia Mihalca
Seminţele noastre
Dincolo de tablourile brodate cu aer de poveste,
în liniştea serii, o uşă se deschide.
Răsfoite din albumul sepia,
trezite
din sângele tău,
seminţele purtate, în neant, de vânt,
ca un puf de păpădie,
fără o direcţie,
risipite-n petale de lumină,
vin şi pleacă
în valuri de fericire, de nestăvilit.
Amintiri fulguite, credinţe, primăveri de trăiri în zbor,
atingeri, emoţii înmugurite-n paşi de dans, mângâieri,
ninsori de dorinţe cu toate simţurile, prin toţi porii,
gânduri mai curate ca o lacrimă, aripi întinse,
suspine, ţesături de vise purtate în suflet
ca un cântec suav, ca o adiere,
se confundă cu tine însăţi
şi-acel
sentiment unic
de plenitudine a vieţii
– singura forţă creatoare –
cerul cu stelele, soarele cu florile şi roiurile de fluturi,
copacii cu trilurile de păsări, gâzele cu animalele,
norii cu ploile aduse, munţii sacri cu izvoarele,
râurile cu mările, cu oceanele,
oamenii pictaţi
cu zâmbetul pe buze
şi dragostea lor eliberată,
odată şi odată, de toate aşteptările.
