Să nu striveşti clipa! / Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca
 
 
Să nu striveşti clipa!
 
În stele suntem noi, în lumina veşnică
ce închide două suflete în aceeaşi crisalidă.
 
Pe tine te cheamă inima mea,
de-atâta aşteptare iarba a crescut de-o palmă!
Vin din inima ta, din fundaţia creată,
din lacrima câmpului – rubine presărate-n flori.
 
Ca nopţile de altădată vei veni
să-mi aprinzi stelele stinse de singurătăţi!
Realitatea e acolo unde eşti cu gândul, stelele
cunosc drumul, iar luna-l urmează,
trebuie să fii în visul cuiva pentru a-l visa.
 
Lumina ne veghează până ne descifrăm mesajul
şi ne-mplinim menirea! … Ai să ţi-o aminteşti
după numele rostit cândva! Numele – tunelul din
labirintul iubirii prin care iubita poate să fugă
înainte ca iubitul să-şi dea seama
de absenţa ei într-un vis, care-i mai mult decât un vis.
 
Să nu striveşti clipa! … Nisipul scurs printre degete,
salonul plin de umbre, palide chipuri, secunda fugară,
urmele timpului tulburat de bucurii scufundate în dureri,
Acesta-i sensul vieţii – ecoul creaţiei în tot ce-i trecător!
 
Sunt stări care nu se pot repeta de două ori,
este ca şi perfecţiunea, pornite şi din greşeală sunt perfecte.
Într-un râu nu putem intra de două ori,
chiar dacă intrăm în apa din acelaşi loc va fi, totuşi, alta.
 
Pictând cerul cu stele numai noaptea va şti
de ce nu-şi arată cerurile, căci în adâncuri sunt poveştile.
În acea clipă, dincolo de cuvinte, un strop ai privit
prin vălul zeiţei Isis ce-acoperă bolta lumii.
 
Totul se-aşează în armonia
de dincolo de geneză, de dincolo de nimic!
 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s